Deviza de aducere a comorii găsită în pământul Sannicolaului Mare

Deviza de aducere a comorii găsită în pământul

Sannicolaului Mare;

,,Nu lăcomim la averea altuia, dar din cei al nostru, nici câtu-i negru sub unghie nu cedăm.”

(Din demersurile făcute de intelectualii localităţii Sannicolau Mare

în perioada 1920 – 1940, pentru aducerea comoriila ea acasă.)

Comorile Banatului se intorc acasa

Comorile Banatului se intorc acasa

Muzeul Banatului din Timisoara se pregateste sa ofere publicului vizitator doua expozitii-surpriza. Dupa ani de "pribegie", tezaurul de la Sannicolau Mare, dar si platosa si sabia lui Pavel Chinezu, sunt pe cale de a reveni acasa. Deocamdata, insa, nu se stie daca valoroasele piese vor ramane definitiv in Banat, acolo unde le este locul, dar clar este ca ele vor putea fi in sfarsit vazute si de timiseni.
Directorul muzeului, Dan Leopold Ciobotaru, a facut deja demersuri pentru a readuce acasa celebrul tezaur de la Sannicolau Mare, alcatuit din 23 de piese confectionate din aur masiv, in greutate de 10 kilograme. Acesta a fost descoperit din intamplare de un paore banatean (taran), Nera Vuin, in anul 1799, pe cand sapa o groapa in curtea casei sale.
Tezaurul se afla acum in posesia Muzeului de Istoria Artelor din Viena (Austria). Piesele au fost atribuite de istorici hunilor, gepizilor, avarilor, cuturgilor, bulgarilor, pecenegilor, ungurilor sau romanilor si cronologic este datat intre secolele IV-XI.

Tezaur ajuns la sarbi

Cea mai plauzibila ipoteza este considerata cea a istoricului Mircea Rusu, care considera ca tezaurul a fost faurit in secolul al VIII-lea, in atelierele imperiale de la Constantinopol, si daruit unor conducatori de catre imparatul Constantin al V-lea. Copii galvano-plastice ale vaselor gasite la Sannicolau Mare s-au aflat in colectia Muzeului Banatului pana in 1919, cand, alaturi de alte obiecte, au fost rechizitionate de reprezentantii unei comisii militare sarbe.
In perioada interbelica au fost facute demersuri diplomatice pana la nivelul ministrilor de externe ai celor doua tari pentru recuperarea pieselor respective, dar ele nu s-au mai intors in tara. Colectia, ce contine cani, fructiere, pahare, cupe sau potire, este considerata una dintre cele mai importante tezaure de la inceputul evului mediu european. Dupa descoperire si dupa recuperarea lor de catre autoritatile vremii, acestea au fost incluse in colectia Curtii Imperiale.

Copii pentru piesele valoroase

O alta colectie care este dorita inapoi in tara este constituita din obiecte care i-au apartinut odinioara celebrului comite de Timis, Pavel Chinezu. Platosa si sabia sa sunt gazduite de muzeul din Budapesta. El este inmormantat la posesiunea sa de la Nagyvazsony, in Ungaria, in manastirea pe care a ctitorit-o.
"Vom face demersurile necesare pentru a convinge conducerea muzeelor din Viena si Budapesta in vederea unor colaborari necesare pentru a expune la Timisoara atat tezaurul de la Sannicolau Mare, cat si sabia si platosa lui Pavel Chinezu. Exista si posibilitatea realizarii unor copii dupa celebrele piese care sa ramana expuse permanent la Muzeul Banatului", a mai directorul institutiei.

Colectii tinute in secret, din motive de siguranta

Autoritatile timisene si-au pus in gand sa transforme Muzeul Banatului in cea mai importanta institutie de acest gen dintre Budapesta si Bucuresti. In acest sens, ei vor face diligente pentru redobandirea si refacerea patrimoniul istoric al Banatului, risipit pe vremea ocupatiei Imperiilor Otoman, Habsburgic sau Austro-Ungar.
Trebuie, insa, spus ca Muzeul Banatului detine deja o comoara de mare valoare. Este vorba despre o colectie de monede si podoabe de aur. Intre cele 220 de obiecte din tezaurul institutiei, cele mai vechi sunt inelele de bucla din epoca bronzului, secolele XVIII-XVI i.Hr. Descoperite la Beba Veche, acestea s-au conservat foarte bine, fiind la fel de frumoase ca si in urma cu aproape 4.000 de ani.
Din acelasi "set" mai fac parte o superba spirala, despre care arheologii sustin ca ar fi fost purtata de o curtezana de lux, si o pereche de cercei, tot de aur. Din motive de securitate insa, tezaurul Muzeului Banatului nu a fost niciodata expus, neavand dotari conform reglementarilor europene de siguranta.
Pana cand va exista si la Timisoara asa ceva, tezaurul de aur al muzeului va ramane ascuns intr-un depozit secret, a carui locatie o cunosc doar foarte putini dintre angajatii institutiei.

(http://www.romanialibera.ro/articol-Comorile-Banatului-se-intorc-acasa-87490.htm)

COMOARA DIN SANNICOLAU MARE

Deviza de aducere a comorii găsită în pământul

Sannicolaului Mare;

,,Nu lăcomim la averea altuia, dar din cei al

nostru, nici câtu-i negru sub unghie nu cedăm.”

(Din demersurile făcute de intelectualii localităţii Sannicolau Mare

în perioada 1920 – 1940, pentru aducerea comorii

la ea acasă.)

COMOARA DIN SANNICOLAU MARE

(1799)

Ce-a mai importantă descoperire arheologică făcută pe teritoriul localităţi, în partea de S-V a oraşului, numită Sighet, constă dintr-un tezaur format din 23 piese din aur, având o greutate de peste 10kg. Tezaurul a fost descoperit în data de 03 iulie 1799 de către un ţăran sârb pe nume NEVA VUIN, care săpând în grădina casei sale pe lângă un zid, a găsit această comoară.

În jurul descoperirii acestui tezaur, s-au ţesut în timp, numeroase legende care au anumite elemente comune, dar cele mai veridice date le găsim în scrierile lui NEUMANN, care era directorul cabinetului imperial de numismatică şi antichitate din Viena.

Actualmente, comoara se află în patrimoniul Muzeului de istoria artelor – KUNSTHISTORICHES MUSEUM – din Viena. Locul descoperirii tezaurului se află astăzi pe strada Comori, care în anul 1881 a fost însemnat cu piatra comemorativă care nu mai există. Acest loc necesită a fi marcat din nou cu o piatră comemorativă, care să amintească generaţiilor viitoare, că încă din sec. IX – XI aici exista o comunitate bine dezvoltată. Comoara ar putea fi un fel de act de naştere documentar al localităţii.

Descoperirea acestei comori a avut de la început, un răsunet internaţional, valoarea sa fiind estimată pe atunci la 3 milioane florini.

Studierea tezaurului a început încă din secolul trecut, de numeroşi arheologi, filologi, istorici de artă, până în prezent existând peste 150 de lucrări şi monografii în care este tratată această descoperire.

Tezaurul cuprinde 23 de piese din aur (e posibil ca tezaurul să fi fost mult mai mare), lipsind perechile vaselor 1,2,5,6,7,8,18,19, care ar mai fi cântărit încă 6 kg. de aur, iar valoarea în aur ar fi fost de 25.000 monede de aur. Odată cu comoara a fost descoperită şi o cruce de mare valoare, pe care au dat-o mănăstirii BEZDIN (Serbia) şi care este păstrată cu sfinţenie de călugării sârbi, iar din 1887 nu se mai ştie nimic. Tezaurul de la Sannicolau Mare constituie cea mai evidentă sinteză a elementelor de artă a formelor, motivelor vehiculate în primul mileniu, pe teritoriul Europei de răsărit, centrale şi de sud – est, fiind legat de tradiţiile greco – romane şi iraniene în răsărit şi de arta veche contemporană a Bizanţului şi stepelor.

Vechimea tezaurului se localizează între sec. IX-XI, având un stil unitar din punct de vedere tehnic, majoritatea vaselor având un rol funcţional bine precizat, fiind obiecte de cult religios de rit creştin. Pe inscripţiile în limba greacă de pe bazinele 9 şi 10 este scris;

,,Prin apa curată Doamne spre viaţă veşnică”.

Cu toate contradicţiile apărute asupra apartenenţei tezaurului, un singur lucru este logic şi cert, că acesta a fost găsit în pământul Sannicolaului Mare şi a aparţinut Voievodului Glad şi apoi nepotului acestuia, principele Achtum, care ar fi îngropat comoara la marginea cetăţii Morisena în zona Sighet, cu o cruce, înaintea bătăliilor sale cu ungurii.

Tezaurul, este posibil sa fi fost dăruit de Împăratul bizantin Constantin al V lea demnitarilor sau bisericii din această zonă.

În perioada interbelică, în localitate s-a format un curent puternic al intelectualilor, care au făcut demersuri către forurile româneşti şi internaţionale, de aducere a tezaurului acasă, acolo unde a fost găsit, în această vatră străbună multimilenară.

În perioada comunistă s-a încercat aducerea comorii, însă austriecii au cerut enorm de mulţi bani şi nu au dorit să ni-l restituie. După 1990 – au fost aduse în muzeul oraşului, fotografii cu expunerea tezaurului, iar o copie a comorii este expusă în muzeul de istorie din oraşul Arad.

Prin demersurile diplomatice active, odată cu intrarea României în U.E., sperăm că această comoară să fie adusă în Sannicolau Mare, fiindcă aici este locul ei.

Comoara se compune din;

· 7 ulcioare cu diferite forme geometrice gravate, din care

- 5 ulcioare cu torţile formate din minunate perle de aur

- 2 carafe

· 5 farfurii, având pe fund gravuri de toată măiestria, iar în

centru, o cruce.

· 3 vase pentru băutură, deosebit de frumoase, având pe o parte un cap

încornorat de taur cu gâtul îndoit, aşezate pe câte trei picioare de leu.

· 5 pahare făcute cu mult gust artistic;

· 2 pahare cu picior înalte;

· 1 căldăriţă

Comoara a fost expusă o singură dată la Expoziţia Mileniului de la Budapesta în 1896.

În urma descoperirii acestei comori de mare importanţă şi valoare istorică, arheologii diferitelor naţiuni, caută să susţină şi să afirme, revendicându-şi această comoară, pentru ştiinţa şi neamul lor. Nu ne interesează părerea lor, pentru că noi vrem prin această comoară să dovedim existenţa localităţii din cele mai îndepărtate timpuri, care poate fi cel mai plauzibil document ale afirmării noastre, în această parte a ţării şi a Europei.

O echipă mixtă româno-maghiară reîncepe căutarea Tezaurului de la Sânnicolau Mare

O echipă mixtă româno-maghiară reîncepe căutarea Tezaurului de la Sânnicolau Mare

Fascinaţia pe care comorile au exercitat-o dintotdeauna asupra oamenilor pare a fi, precum aurul însuşi, deasupra ruginii, căci poartă în ea obsesia tinereţii fără bătrâneţe şi a vieţii... fără de griji, morbul puterii, patima aventurii. Când însă această fascinaţie nu e dictată de dorinţa înavuţirii ci, dimpotrivă, de interesul ştiinţific, academic, atunci căutarea însăşi e mai importantă decât tezaurul, căci ea, căutarea, poate schimba istoria. Este evenimentul de senzaţie pe care îl pregătesc acum, temeinic, doi iluştri arheologi: prof. dr. Florin Draşovean de la Muzeul Banatului şi dr. Csanád Bálint, directorul Institutului de Arheologie din Budapesta şi membru al Academiei din Ungaria. Cei doi reputaţi istorici s-au întâlnit, în urmă cu câteva zile, pentru a pune la cale un protocol de parteneriat româno-maghiar de cercetare multidisciplinară în centrul căreia se află cea mai mare comoară descoperită vreodată în Banat: Tezaurul de aur de la Sânnicolau Mare. O poveste cu totul neobişnuită, pe care toată lumea o credea de mult închisă. Şi totuşi...
Norocul are căi întortocheate
Binecunoscută, povestea descoperirii acestei comori ţine deja de legendele locului. În 1799, săpând în curtea casei, ţăranul Nera Vuin din Sânnicolau Mare a descoperit un somptuos tezaur, constituit din 23 de vase din aur cu o greutate totală de cca 10 kg. Fără să-şi dea seama de imensa valoare a pieselor, el le-a vândut separat unor negustori din Timişoara. La scurt timp, proprietarul terenului pe care se afla casa lui Vuin, un negustor numit Nacu, a aflat despre tezaur şi a alertat autorităţile. Aşa s-a reuşit recuperarea celor 23 de vase, care au fost incluse în colecţia Curţii Imperiale de la Viena, iar astăzi, cel mai mare tezaur descoperit în Banat face parte din patrimoniul Muzeului de Istoria Artelor (Kunsthistorisches Museum) din capitala Austriei. Tezaurul a fost pe rând atribuit de istorici hunilor, gepizilor, avarilor, cuturgilor, bulgarilor, pecenegilor, ungurilor sau românilor şi cronologic datat între secolele IV-XI. Atribuirea etnică şi încadrarea cronologică a tezaurului nu au fost întotdeauna lipsite de conotaţii politice, avertizează arheologii. Cea mai plauzibilă ipoteză pare a fi aceea a istoricului Mircea Rusu, care îl consideră ca fiind făurit în secolul al VIII-lea, în atelierele imperiale de la Constantinopol, şi dăruit unor conducători avari de către împăratul Constantin al V-lea. Cópii galvano-plastice ale vaselor tezaurului de la Sânnicolau Mare s-au aflat în colecţia Muzeului Banatului până în 1919, când, alături de alte obiecte, au fost rechiziţionate de reprezentanţii unei comisii militare sârbe. Deşi în perioada interbelică s-au făcut demersuri diplomatice până la nivelul miniştrilor de externe ai celor două ţări pentru recuperarea acestora, ele nu s-au mai întors în ţară. Astăzi mai există trei asemenea cópii la Complexul muzeal Arad şi un set la Muzeul din Szeged.
După 200 de ani...
Ceea ce istoricii ştiu, iar oamenii obişnuiţi nu, este că piesele Tezaurului de la Sânnicolau Mare sunt vase-perechi, două câte două, iar patru dintre ele... n-au pereche! „Fie au fost furate, vândute, poate topite, fie - şi asta vrem noi să cercetăm - nu au fost descoperite niciodată“, explică profesorul Florin Draşovean. Ipoteza că cele patru vase care ar întregi tezaurul se mai află şi astăzi undeva, pe aria Sânnicolaului, a fost lansată, în urmă cu ani, de ilustrul arheolog Florin Medeleţ. Acum, însă, pentru prima dată, ea va putea fi verificată. Strada Comorii: aşa se numeşte astăzi uliţa din Sânnicolau Mare care cuprinde şi pământul pe care se aflau, cu două veacuri în urmă grădina şi casa ţăranului Nera Vuin. Cercetarea multidisciplinară româno-maghiară ar urma să înceapă în luna noiembrie, după ce actualul proprietar îşi va strânge recolta de pe teren. Profesorul Draşovean şi distinsul său colaborator maghiar au avut o întrevedere oficială cu dl Constantin Ostaficiuc, preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, care şi-a declarat entuziast întregul sprijin pentru proiect. Dacă ipoteza arheologilor s-ar confirma, descoperirea ar fi una dintre cele mai spectaculoase din ultimii 50 de ani, iar vasele de aur ar rămâne în patrimoniul Muzeului Banatului!
Nici copii, nici originalul
„Formalităţile pentru deschiderea unui şantier arheologic româno-maghiar la Sânnicolau Mare nu sunt simple. Dacă însă vom reuşi, colegii maghiari vor asigura tehnologie ultraperformantă, inclusiv un magnetometru şi un detector de metale de ultimă generaţie. De bună seamă, eventualele descoperiri le vom publica împreună“, a explicat profesorul Draşovean. În mandatul său directorial la Muzeul Banatului, dl. Florin Draşovean a făcut demersuri susţinute pentru a se realiza copii ale tezaurului de la Sânnicolau Mare. De originalele de la Viena nu a fost chip să se apropie experţii români, curatorii muzeului austriac invocând restricţii de securitate. Cu toate acestea, piesele originale au fost expuse la Budapesta. Mult mai avansate au fost însă negocierile cu Muzeul din Szeged, însă devizul pentru a se face copii după copiile muzeului din Ungaria a depăşit cu mult bugetul instituţiei similare din Timişoara. Dacă însă ipoteza arheologilor s-ar confirma, iar cele patru vase ar ieşi la iveală, raportul negocierilor s-ar schimba substanţial.

Comoara din Sânnicolau Mare poate fi admirată la Viena

În 1799, săpând în curtea casei, ţăranul Nera Vuin din Sânnicolau Mare a descoperit un somptuos tezaur, constituit din 23 de vase din aur cu o greutate totală de cca 10 kg. Fără să-şi dea seama de imensa valoare a pieselor, el le-a vândut separat unor negustori din Timişoara. La scurt timp, proprietarul terenului pe care se afla casa lui Vuin, un negustor numit Nacu, a aflat despre tezaur şi a alertat autorităţile. Aşa s-a reuşit recuperarea celor 23 de vase, care au fost incluse în colecţia Curţii Imperiale de la Viena, iar astăzi, cel mai mare tezaur descoperit în Banat face parte din patrimoniul Muzeului de Istoria Artelor (Kunsthistorisches Museum) din capitala Austriei. Tezaurul a fost pe rând atribuit de istorici hunilor, gepizilor, avarilor, cuturgilor, bulgarilor, pecenegilor, ungurilor sau românilor şi cronologic datat între secolele IV-XI. Atribuirea etnică şi încadrarea cronologică a tezaurului nu au fost întotdeauna lipsite de conotaţii politice, avertizează arheologul Valentin Cedică. Cea mai plauzibilă ipoteză pare a fi aceea a istoricului Mircea Rusu, care îl consideră ca fiind făurit în secolul al VIII-lea, în atelierele imperiale de la Constantinopol, şi dăruit unor conducători avari de către împăratul Constantin al V-lea. Cópii galvano-plastice ale vaselor tezaurului de la Sânnicolau Mare s-au aflat în colecţia Muzeului Banatului până în 1919, când, alături de alte obiecte, au fost rechiziţionate de reprezentanţii unei comisii militare sârbe. Deşi în perioada interbelică s-au făcut demersuri diplomatice până la nivelul miniştrilor de externe ai celor două ţări pentru recuperarea acestora, ele nu s-au mai întors în ţară. Astăzi mai există trei asemenea cópii la Complexul muzeal Arad şi un set la Muzeul din Szeged.

Trecutul unui loc... bogat: Sannicolau Mare

Oraş de frontieră, Sânnicolau Mare se află în nord-vestul judeţului Timiş, la 64 km de Timişoara. Este cel mai vestic oraş al ţării şi are o populaţie de peste 13 000 de locuitori l Vestigii arheologice dovedesc că teritoriul e locuit încă din epoca neolitică l În perioada romană, vatra localităţii e cuprinsă în aria cetăţii Morisena, aflată pe locul Cenadului de astăzi. Începând cu secolul VI d.Hr., prin aceste locuri trec gepizi, avari, huni şi bulgari l În secolele X-XI aşezarea va fi înglobată în ducatul lui Glad şi Ahtum lÎn Evul Mediu Timpuriu, devine proprietatea episcopiei de Cenad. În 1241 localitatea a fost devastată de invazia tătarilorl Ulterior, aşezarea a fost refăcută, fiind atestată documentar în 1247 în diplome privilegiale regale, în 1333 în registrul de plată al dijmelor papale, 1358 când sunt cedate privilegii pentru biserici din episcopia Cenadului şi într-o Diplomă de donaţie din 1421 l În 1514, în această zonă au loc lupte între armatele răsculaţilor lui Gheorghe Doja şi oastea nobiliară l În 1542 Sânnicolau Mare este ocupat de turci, funcţionând aici şi o şcoală de ieniceri l În 1724 se construieşte prima berărie din localitate, iar în 1768 este vizitată de însuşi împăratul Iosif al II-lea l La sfârşitul secolului al XVII-lea aici se stabilesc familii de macedo-români şi greci, cei mai bogaţi fiind fraţii Nacu, care cumpără domeniul Sânnicolau Mare în 1781, rămânând până astăzi, drept mărturie a epocii, Castelul care le poartă numele. Ulterior, o parte din familie s-a catolicizat sub numele de Nako.
(http://www.agenda.ro/2004/38-04-senz1.htm)